Apel către Nicușor Dan: „Promovați spre dezbatere toate PUZ-urile cu procedura finalizată, pe care le țineți blocate în sertarul dumneavoastră! Blocați investiții de două miliarde de euro!”

Apel către Nicușor Dan: „Promovați spre dezbatere toate PUZ-urile cu procedura finalizată, pe care le țineți blocate în sertarul dumneavoastră! Blocați investiții de două miliarde de euro!”
Publicat: 29/10/2021, 17:34

Consilierul general Marius Pavel (PSD), membru în Comisia de Urbanism a CGMB, l-a avertizat pe primarul general Nicușor Dan, printr-o interpelare, că blochează dezvoltarea orașului, respectiv investiții de peste două miliarde de euro, prin suspendarea PUZ-urilor.

„În calitatea mea de membru a Comisiei de Urbanism a Consiliului General al Municipiului București, am primit, împreună cu colegii mei, un document PDF nesemnat, neînsușit de dumneavoastră, dar care înteleg că provine de la Cabinetul Primarului General și care conține solicitarea unei opinii juridice din partea unui reputat Cabinet de avocatură. Opinia juridică anexată, nesemnată și neînsușită are un preambul care în principiu vă pune în imposibilitatea utilizării ei în relația cu autorități publice, în justiție sau în orice relație juridică cu terții. Fac această precizare pentru a informa pe toți colegii din Consiliul General că, în situația în care vă însușiți aceste documente, ați încălcat de fapt chiar contractul în baza căruia ați obținut această opinie juridică”, se arată în interpelarea făcută de Marius Pavel, către Nicușor Dan.

Marius Pavel îl acuză pe Nicușor Dan că a blocat complet investițiile din București.

„Cu privire la fondul chestiunii aflate în discuție am următoarele precizări:

Nu reprezintă pentru nimeni un secret faptul că misiunea dumneavoastră principală pentru care ați candidat la funcția de Primar General este blocarea completă a investițiilor publice și private în Municipiul București. Ați acționat în executarea acestei sfinte misiuni prin următoarele mijloace:

  • Ați blocat realizarea Noului Plan Urbanistic General al Municipiului București;
  • Ați suspendat, cu ajutorul Consiliului General al Municipiului București, PUZ-urile Coordonatoare ale Sectoarelor;
  • Ați blocat eliberearea Certificatelor de urbanism și a Autorizațiilor de construire;
  • Ați solicitat Prefectului Municipiului București să atace în instanță PUZ-urile Coordonatoare cerând anularea acestora;
  • Ați blocat discutarea în Consiliul General al Municipiului București a celor 60 și ceva de proiecte de PUZ-uri cu procedura completă prevazută de lege, trecute prin etapa transparenței decizionale”, susține Marius Pavel.

„Blocați, de fapt, exercitarea unei atribuții legale a Consiliului General al Municipiului București”

Potrivit consilierului CGMB, Nicușor Dan ar încălca Legea Urbanismului.

„Cu privire la acest ultim blocaj pe care l-ați realizat, presat fiind de investitori și interpelat de consilieri generali care și-au dat seama că nepunând în dezbaterea consiliului aceste proiecte blocați de fapt exercitarea unei atribuții legale a Consiliului General al Municipiului București cu privire la realizarea politicii urbanistice în București, ați ales să găsiți sub orice formă un motiv pe care să îl invocați în scopul de a nu respecta Legea 350/2001 a Urbanismului.

Domnule Primar General, Legea Urbanismului vă obligă imperativ ca în termen de 30 de zile după finalizarea procedurii unui proiect urbanistic să introduceți acest proiect într-o sedință de consiliu. Din păcate, legiutorul nu a luat în calcul reaua credință a unei autorități publice executive, și din această cauză nu a stabilit în sarcina dumneavoastră o sancțiune pentru nerespectarea obligației menționate”, afirmă Marius Pavel, în interpelarea către Nicușor Dan, citită în ședința CGMB de vineri.

Consilierul de la PMB îi mai transmite lui Nicușor Dan că în ședințele trecute, edilul a propus o listă de membri din Comisia Tehnică de Urbanism, alta decât cea propusă de arhitecți de la „Ion Mincu”.

„Mențineți un blocaj cvasitotal asupra orașului”

„V-ați gândit atunci că puteți profita de acest lucru și timp de un an nu ați făcut nicio numire în COMISIA TEHNICĂ DE URBANISM, care așa cum spune textul legal al art.36 din Legea 350/2001, este un organ cu rol consultativ pus de actul normativ invocat la dispoziția Arhitectului Șef pentru cazurile în care, având de fundamentat anumite decizii și avize, acesta ar putea să o convoace.

În ședințele trecute ați propus o listă de membri ai aceste comisii, alta decât cea propusă de organizațiile profesionale și de Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, propunerile dumneavoastră conținând oameni de specialități adiacente domeniului urbanismului, cum ar fi geografi, geologi sau arhitecți de proiect.

Doriți acum să invocați ca fiind un factor important părerea unei asemenea comisii pentru Planuri Urbanistice care au deja toate avizele, evident și avizul Arhitectului  Șef, și doriți în mod evident să puneți în discuția noului C.T.A.T.U. aceste avize ce au fost însușite de Arhitecți Șefi ai Municipiului București, doctori în urbanism și cadre didactice universitare.

Cu alte cuvinte, doriți ca o condiție indispensabilă, ca geograful pus de dumneavoastră să critice urbanismul bucureștean, să verifice fundamentarea deciziei unui arhitect urbanist, doctor în specialitatea lui, și să facă această chestiune retroactiv, pentru că oricum principiiile constituționale privind neretroactivitatea legii nu reprezintă pentru dumneavoastră o apăsare”, se arată în interpelarea lui Marius Pavel.

Proiectele blocate, în valoare de două miliarde de euro

În continuare, consilierul CGMB îi solicită lui Nicușor Dan  „să nu mai blocheze atribuțiile legale ale CGMB”.

„Trecând peste jenanta și penibila scuză pe care doriți să ne-o dați cu privire la blocajul cvasitotal pe care îl mențineți asupra orașului, vă comunic că dacă, prin absurd, această opinie juridică nesemnată și neînsușită ar fi și legală, atunci ați adus un argument covârșitor împotriva legalității hotărârilor Consiliului General al Municipiului București de suspendare a PUZ-urilor Coordonatoare, împotriva Planului Urbanistic General din anul 2000  și împotriva tuturor Planurilor Urbanistice Zonale sau de Detaliu votate vreodată în București sau în orice altă localitate din România, toate aceastea fiind nule (…)

Cum aceste lucruri nu se pot întâmpla și cum scuza dumneavoastră bazată pe o opinie nesemnată, neînsușită, imposibil de dat publicității și nepermis de a fi arătată unei autorități este o scuză penibilă, vă solicit imperativ să NU mai blocați atribuții legale ale Consiliului General al Municipiului București și să promovați spre dezbatere toate PUZ-urile cu procedura finalizată pe care le țineți blocate în sertarul biroului dumneavoastră de primar”, a conchis Marius Pavel.

Potrivit lui Marius Pavel, proiectele blocate prin anularea PUZ-urilor sunt în valoare de peste 2 miliarde de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?